Carte / Literatură
O lume în care lucrurile nu sunt ceea ce par
Scena9
Descoperă un fragment din „Ceilalți”, un roman unic, scris de Ion Manolescu. O poveste complicată și misterioasă, care așteaptă s-o citești.
Conștiința colectivă de pe Scena9
Descoperă un fragment din „Ceilalți”, un roman unic, scris de Ion Manolescu. O poveste complicată și misterioasă, care așteaptă s-o citești.
Citește un roman despre importanța prieteniei și memoriei, scris de Han Kang, laureata premiului Nobelul pentru Literatură în 2024.
Citește un fragment din volumul „Selfless” ca să afli de ce nu ai „un sine adevărat”.
Câteva recomandări din programul Festivalului de Film Feminist, care va avea loc între 4 și 7 septembrie la Cinema Muzeul Țăranului Român din București.
În luna august Rezidența9 a devenit acasă pentru cinci artiste din afara capitalei. Pe 26 august, ele își vor prezenta cercetările, obiectele, interviurile și lucrările dezvoltate în această lună.
Un roman despre cum să descoperi o lume fascinantă într-o altă țară, scris de Ruth Reichl, care a condus vreme de zece ani ca redactor-șef revista Gourmet. Citește în avanpremieră un fragment.
Află de ce ar trebui liderii lumii să fie atenți la dramaturgii greci antici și la Shakespeare.
Un psiholog și jurnalist britanic explorează cum îndoiala poate fi atât un mecanism rațional, cât și irațional, sistematic, dar și aleatoriu, sănătos sau patologic, productiv sau neproductiv.
Citește două poezii din volumul „Tot ce-i suav produce tăieturi” de Codruța Simina.
Cum a ajuns nostalgia de la boală la emoție?
O relație care pare perfectă poate ascunde multe. Citește un fragment dintr-o carte care explorează cum ajungi într-o relație abuzivă.
Ai fost alături de noi deja în culisele câtorva spectacole de teatru importante. Dar „Faust” este mai mult decât atât. În regia inegalabilului Silviu Purcărete și interpretarea actorilor Ofelia Popii (Mephisto), Miklós Bács (Faust), este Spectacolul.
De ce ai nevoie pentru un spectacol reușit? Ne răspunde regizorul Andrei Măjeri, care a adus pe scena FITS spectacolul ,,Cine l-a ucis pe tata?".
Dacă ai știi că este ultima seară a vieții tale, ce gânduri ți-ar trece prin minte? Vezi aici cum se simt ultimele momente înainte de a te urca pe scenă pentru a juca în „Lungul drum al zilei către noapte”.
Rezidență artistică de reflecție și dialog artistic în mijlocul orașului.
În loc de cronica unei tragedii rurale și amoroase anunțate, am pătruns în culisele „Nunții însângerate” (r. Hunor Horvath). Acolo, l-am întrebat pe unul dintre actorii din rolurile principale ce iubește cel mai mult înainte să iasă pe scenă.
Ce se întâmplă în culisele unui spectacol-manifest despre posibile finaluri ale lumii? Vezi aici cum resimt tinerii actori din spectacolul „Ultima generație” emoțiile dinainte de ridicarea cortinei la FITS.
Intră în culisele unuia dintre cele mai hot spectacole ale sezonului, în regia lui Gabriel Sandu, în direct de la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
Un avocat român își caută fiul pierdut, o cercetătoare afgană vrea să rescrie istoria. Vezi cum se întrepătrund aceste călătorii în noul roman al lui Florin Chirculescu, „Orfanii”.
Citește câteva fragmente dintr-o antologie de proză queer necesară.
Undeva în Republica Moldova o fată roșcată joacă rolul Uniunii Sovietice în serbarea de la grădiniță. Ani mai târziu, încercă să înțeleagă cine e ea dincolo de apartenența națională.
Citește despre provocările și secretele a patru adolescenți moderni.
Pagina9 este o rezidență colaborativă de jurnalism creată de redacțiile Scena9 și Școala9 pentru viitoarea generație de reporteri. Dacă ai între 20 și 27 de ani și te bate gândul să fii reporter, înscrie-te.
Să fii nemuritor e de fapt o idee proastă. Uite de ce.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.