Lumea noastră / Antropologie
Războiul apei, faza pe comună
Valer Simion Cosma
Telciu trăiește efectele modernizării haotice din ruralul românesc: statul se retrage și îi lasă pe localnici la mâna unei companii.
Telciu trăiește efectele modernizării haotice din ruralul românesc: statul se retrage și îi lasă pe localnici la mâna unei companii.
Așa sună versurile unei piese de Nicholas Jaar și tot aceasta este esența lucrărilor sinestezice ale Nonotak, un duo artistic care creează instalații new media, prezent zilele astea la Amural.
BUM - Brașov Underground Museum vrea să devină primul muzeu de new media din țară. Prima sa expoziție e deschisă într-un spațiu neconvențional în centrul Brașovului: tunelurile săpate în dealul care străjuiește Aleea După Ziduri.
O licitație litigioasă cu aproape 100 de loturi manuscrise ale lui Mircea Eliade readuce în prim plan mari probleme de gestiune publică a memoriei unuia dintre cei mai cunoscuți autori de origine română și, dintre aceștia, cel mai prost editat.
Al patrulea volum de poezie semnat de Svetlana Cârstean explorează identitatea și feminitatea în toate ipostazele ei, când de-aproape, când îndepărtându-se.
De când a început pandemia, toată societatea pare să fi contribuit la campania electorală a partidului de extremă dreapta AUR.
Valentina Rusu Ciobanu este cea mai cunoscută pictoriță din Republica Moldova, însă primele sale expoziții din România au loc abia acum, când artista a împlinit 100 de ani. Îi puteți vedea lucrările până pe 29 noiembrie.
Antomia unei conspirații: când nu ai încredere în narațiunea oficială, dar nu-ți lipsește credința, aceasta ajunge adesea să fie plasată în diverse locuri dubioase.
Anul ăsta la Street Delivery, trei grafferi au creat un mural uriaș, care răstoarnă expresia neaoșă „Pe-afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”.
„Acasă în lume”, un volum de antropologie vizuală coordonat de Vintilă Mihăilescu și Ioana Tudora, ne îndeamnă să definim diferența dintre „casă” și „acasă”.
M-am înscris la programul „Testăm pentru București”, creat de Primăria Capitalei. Am aflat că nu am Covid, dar și că întregul program pare făcut pe genunchi.
O poveste colectivă și interactivă, în care cinci prieteni din orașe diferite ale Europei au ținut un jurnal timp de o săptămână, în perioada carantinei.
Nevoia de acționa împreună din simpatie duce la o conștientizare a problemelor sociale. Dar prejudecățile noastre despre lume și despre ceilalți ne pot tăia din avântul binefacerii.
Mai mulți antropologi care au studiat boala și corpul vorbesc despre noile experiențe corporale pe care le trăim în timpul pandemiei COVID-19.
Un dialog necesar cu cercetătoarele Amelia Bonea & Irina Nastasă-Matei, despre munca din spatele volumului „Negotiating In/visibility”, pe care l-au editat. Cartea e dedicată femeilor din inginerie, medicină și alte științe, ale căror contribuții importante au fost trecute cu vederea.
Am invitat patru autoare să vorbim despre lipsa femeilor din manualele de literatură română și despre efectele acestei absențe.
Despre forța unui protest istoric, cu Pamela Hogan, producătoare și regizoare americană care a documentat în Ziua în care Islanda a stat pe loc un moment decisiv pentru drepturile femeilor din Europa.